În jurul unui imens rug funerar, aprins de tineri într-un loc înalt al satului şi întreţinut cu lemne uscate şi resturi vegetale, se adună întrega suflare a satului şi se strigă, în cor, formula consacrată „Hai la Focu lui Sumedru!". Femeile împart covrigi, nuci şi mere. La plecare, participanţii iau cărbuni aprinşi cu care fertilizează grădinile şi livezile.
Sărbătoarea are defapt o sorginte precreştină, iar focurile care se aprindeau erau pentru încălzirea spiritelor care apar pe pământ în această perioadă.